Ciucă a accentuat necesitatea de a elimina discriminările în cadrul sistemului de pensii. Această inechitate devine evidentă, în special atunci când se compară carierele a doi militari cu grade similare, dar care au ieșit la pensie în ani diferiți. Cu toate că ambele persoane au servit un număr considerabil de ani în armată, diferențele de venituri la pensie sunt, din punct de vedere moral și financiar, inacceptabile. Acest aspect a generat frustrare în rândul militarilor, care se simt neînțeleși și nedreptățiți.
Mai mult, Nicolae Ciucă a spus că l-a presat pe premierul Marcel Ciolacu pentru a semna aceasta lege:
„Aia cu rezerviștii este legea eplecată de la noi. Sper ca Ciolacu să înțeleagă să o semneze. Nu e normal să fie așa. Pentru că a fost o discuție pe care am avut-o cu el de la început. „Bă, trebuie eliminate”.
Nu i-am cerut altceva, decât eliminarea inechităților din sistemul de pensii militare pentru că nu e normal ca un om, un maior, de exemplu, care a iesit de pe o funcție în 2011 cu unul care a ieșit în 2013 să fie o diferență atât de mare la număr de ani munciți la funcție, la grad. Adică e normal că este frustrant și de neacceptat.
Îl avem la Camera Deputaților, așteptăm să se hotărască să îl voteze”, a spus Nicolae Ciucă.