„O bună guvernare implică acțiunea conjugată și integrată a administrației centrale și locale, în scopul obiectivelor comune – comunități dezvoltate, reforme și servicii publice de calitate pentru cetățeni.
Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România reprezintă vocea cetățenilor și este partener de bază al Guvernului.
Lucrăm foarte bine împreună pentru viabilitatea investițiilor, dezvoltarea comunităților și pentru a crește calitatea vieții cetățenilor noștri. Ca prim-ministru, am susținut proiectele pentru digitalizarea administrație, investițiile în înființarea, dezvoltarea și optimizarea sistemelor de transport public, în construirea, reabilitarea, modernizarea și extinderea rețelei de drumuri județene.
Aceeași atenție am acordat proiectelor depuse de Consiliile Județene în cadrul componentelor Planului Național de Redresare și Reziliență pentru dezvoltarea și modernizarea infrastructurii la nivel județean, în special a celei medicale.
Sunt convins că vom continua dinamică colaborării noastre si împreună vom reuși să luăm cele mai bune decizii și să ducem la capăt cele mai curajoase proiecte pentru a implementa reformele asumate la preluarea guvernării și a oferi cetățenilor României o țară dezvoltată și modernă”, a transmis Nicolae Ciucă.