Revin cu bucurie aici pentru a celebra 105 ani de la intrarea Armatei Române în Oradea și eliberarea sa de tiranie.
Avem datoria să ne amintim mereu de trecut, de sacrificiul, determinarea și lupta înaintașilor
La 20 aprilie 1919, în sfânta zi de Paște, soldații români conduși de generalul Traian Moșoiu, erau întâmpinați de autoritățile locale și de orădeni cu bucuria scăpării de teroarea bolșevică și cu încrederea într-un viitor al libertății și unității. Azi, la 105 ani distanță, suntem cu toții la o sărbătoare a libertății, a democrației și toleranței. Avem datoria să ne amintim mereu de trecut, de sacrificiul, determinarea și lupta înaintașilor noștri, datorită cărora avem astăzi o Românie unită și puternică. Aurel Lazăr, Coriolan Pop, Rimler Karoly, Iustin Ardelean, Jánossy Gyula și generalul Traian Moșoiu sunt doar câteva dintre numele emblematice care au marcat istoria prin viziune și prin faptele lor curajoase.
În același timp, avem datoria să ne întrebăm ce lăsăm în urmă, ce vor spune generațiile viitoare peste un secol despre acțiunile noastre de azi.
Patriotismul înseamnă să învățăm din trecut și să acționăm în prezent
În aceste vremuri complicate, în care securitatea Europei este pusă la încercare și războiul a revenit pe vechiul continent, se cuvine să vorbim din nou și cu mai multă forță despre patriotism. Nu în slogane, nu în scop populist, ci în mod autentic. Patriotismul înseamnă să învățăm din trecut și să acționăm în prezent cu gândul la copiii noștri, la viitorul lor și al României.
Parada militară de azi are pentru mine o semnificație personală. Armata a fost întotdeauna în slujba poporului. Armata este una dintre instituțiile fundamentale în apărarea „cetății”, a democrației și libertății. Cred că o armată puternică, în serviciul cetățenilor, este garanția păcii.
Ca militar, știu ce înseamnă devotamentul față de națiune, jurământul de credință și spiritul de sacrificiu. Atunci când îmbraci haina militară o faci cu responsabilitate, știind că apărarea țării tale este mai presus de propria viață.
Ca om politic, știu că trebuie să continuăm să fim în slujba oamenilor. Suntem într-un an crucial pentru România, pentru Europa și pentru destinul democrației în întreaga lume. Trebuie să ne ridicăm la înălțimea momentului și la așteptările oamenilor.
Dragi bihoreni, Aveți de ce să fiți mândri. Aveți un oraș model, o administrație de succes și un județ prosper.
Ați construit o comunitate puternică și sunteți exemplul că în România se poate: se poate să venim cu un alt model de dezvoltare - modelul liberal - bazat pe investiții, pe capacitate managerială și pe priceperea de a atrage fonduri europene.
Municipiul Oradea este astăzi faimos peste hotare pentru restaurarea clădirilor de patrimoniu și este campion la proiecte de succes. Spitalul județean Bihor are astăzi unicul laborator complet robotizat dintr-un spital de stat din România și va construi cel mai mare spital de boli infecțioase și pneumologie din țară - investiție de 594 milioane lei fonduri PNRR. Anul trecut ați mai realizat o premieră – cea mai complexă lucrare din ultimele decenii, cu șapte pasaje rutiere menite să fluidizeze traficul în centrul civic. Aveți un buget record în 2024 și urmează noul complex pentru învățământ dual „Campus Oradea”.
Oradea este conectată la A3, Autostrada Transilvania
Oradea este conectată la A3, Autostrada Transilvania, prin drumul expres recent dat în folosință. Bihorul și-a asumat construcția drumului expres Oradea-Arad și este primul județ din România dotat cu un veritabil terminal cargo. Sunt în lucru extinderea terminalului de pasageri și extinderea pistei Aeroportului Oradea, ceea ce va permite aterizarea unor aeronave de mai mare capacitate. Toate acestea creează premisele atragerii de noi investitori și creșterea afacerilor deja stabilite în Oradea și în Bihor.
Toate aceste realizări au fost posibile prin încrederea reciprocă și parteneriatul între o administrație liberală eficientă, un mediu privat dinamic și cetățeni.