„Transmit gândurile mele bune cetăţenilor ce aparţin minorităţilor naţionale, etnice, religioase şi lingvistice din România. Preţuiesc contribuţia lor la patrimoniul culturii şi valorilor naţionale, la dezvoltarea socială şi economică. Faptul că astăzi România este o societate incluzivă, modernă, fundamentată pe valori europene, în care principiul diversităţii este promovat şi respectat, este în egală măsură meritul majorităţii şi minorităţilor naţionale. Uniţi în diversitate, împărtăşim aceleaşi valori ale Uniunii Europene din care facem parte, promovându-le în deplin respect faţă de toţi semenii noştri", a afirmat Ciucă.
„Promovarea dialogului între majoritate şi minorităţile naţionale, a toleranţei şi coeziunii sociale sunt elemente esenţiale pe care mi le-am asumat în calitate de prim-ministru. Consider, de asemenea, că Guvernul României şi instituţiile statului au datoria morală să-şi fundamenteze acţiunile pe respect faţă de toţi cetăţenii României, să repună la temelia societăţii corectitudinea, adevărul şi onoarea. La mulţi ani, tuturor cetăţenilor români ce aparţin minorităţilor naţionale!", a mai transmis Nicolae Ciucă.