Nicolae Ciucă a participat, joi, la inaugurarea podului suspendat de la Brăila.
„Este cel mai complex și cel mai important proiect românesc de infrastructură de după 1989.
A ieșit un lucru trainic. Mulțumim sprijinului european consistent pentru acest obiectiv.
Este un motiv de mândrie națională. România reia obiceiul proiectelor de mare anvergură, care nu rămân la sertar. Toți cei implicați am demonstrat că România poate construi spectaculos.
Avem un exemplu excelent de colaborare regională, cu sprijin european. Așa trebuie să facem în fiecare din regiunile țării. Avem bani pentru investiții importante care să schimbe pentru mult timp România. E nevoie de responsabilitate și de o voință de oțel în instituții.
Una dintre prioritățile majore ale acestei coaliții de guvernare este chiar dezvoltarea infrastructurii”, a declarat președintele Senatului.