Aflat la Praga la invitația omologului său, Milos Vystrcil, Nicolae Ciucă se va întâlni în prima zi a vizitei sale oficiale și cu președintele ceh Petr Pavel, întâlnire importantă din perspectiva parteneriatului economic România - Republica Cehă, dar și a creșterii comunității românești din Cehia.
Dialogul președintelui Senatului, Nicolae Ciucă, cu președintele Cehiei, Petr Pavel, va fi cu atât mai relevant și important, având în vedere că ambii împărtășesc o lungă carieră militară, înainte de a avea funcții politice. Ca generali de armată, cei doi împărtășesc cel mai probabil o viziune mai amplă asupra situației din regiune și asupra viitorului celor două state în contextul regional și euro-atlantic.
Comunitatea de români din Cehia numără astăzi peste 50.000 de cetățeni și a crescut în mod semnificativ în ultimul deceniu. Românii activează în domenii ca IT&C, în companii multinaționale, precum și lucrători sezonieri în agricultură sau construcții.
Întrevederile la nivel înalt sunt completate miercuri de participarea la evenimentul "Conect&Grow: Business opportunities in Romania", unde delegația României va discuta cu oameni de afaceri interesați de oportunități de investiții în țara noastră.
În România activează companii mari din Cehia, în domenii diverse, de la energie la domeniul alimentar.