Liderul PNL și candidatul partidului la alegerile prezidențiale le-a transmis liderilor europeni că România e pregătită să joace un rol cheie în consolidarea securității regionale
Întâlnirea dintre Nicolae Ciucă și Ursula von der Leyen vine în contextul în care președinta Comisiei Europene negociază în această perioadă cu statele europene portofoliile de comisari europeni. Ne amintim că recent, premierul Marcel Ciolacu a ales să nu se sfătuiască în Coaliție cu Nicolae Ciucă despre numirea Comisarului
Nicolae Ciucă, întâlnire cu Ursula von der Leyen la Globsec Forum 2024. Gestul de prietenie făcut de șefa Comisiei Europene către liderul PNL
Liderul PNL Nicolae Ciucă s-a întâlnit și a discutat, vineri seară, cu președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen, în contextul forumului Globsec 2024, care are loc la Praga. Cu acest prilej, Ciucă a avut ocazia să discute și cu alți lideri europeni importanți.
"O seară aparte la castelul Praga, alături de lideri europeni importanți, reuniți la GLOBSEC Forum 2024. M-am simțit excelent, ca de fiecare dată, în compania Ursulei von der Leyen, președinta Comisiei Europene și a lui Petr Pavel, președintele Cehiei.
Dezbaterile care au loc în aceste zile la Globsec Forum conturează viziunea unei Europe mai sigure și mai unite. Iar România e pregătită să joace un rol cheie în consolidarea securității regionale. #GLOBSEC2024", a scris Nicolae Ciucă pe Facebook.