„Marcăm astăzi Ziua Independenţei Naţionale a României şi, totodată, Ziua Regalităţii, onorând, pe această cale, jertfele Armatei României, determinarea întregii societăţi româneşti pentru a înfăptui acest deziderat naţional, dar şi rolul major pe care l-a avut instituţia monarhică în cadrul procesului de edificare a statului român”, a transmis, miercuri, premierul Nicolae Ciucă.
Potrivit acestuia, ”în urmă cu 146 de ani, domnitorul Carol I a semnat Declaraţia de Independenţă ce fusese adoptată cu o zi înainte de către Parlamentul României care reprezenta atât împlinirea unui ideal, cât şi o condiţie absolut necesară pentru ca tânărul stat român să facă saltul spre modernitate”.
”Câştigată pe câmpul de luptă de către soldaţii români care au arătat, prin vitejie şi jertfe, că România merită să se alăture naţiunilor libere ale lumii, independenţa de stat a deschis calea pentru societatea românească spre noi oportunităţi, spre noi idealuri de înfăptuit. Modernizarea statului, dezvoltarea economiei şi consolidarea instituţională au fost rezultate directe ale obţinerii independenţei, iar regalitatea a fost parte activă a acestor transformări”, a mai transmis premierul.
Acesta afirmă că, ”printr-o înaltă ţinută morală, prin implicare şi prin ataşamentul faţă de România şi de poporul său, regalitatea ne-a lăsat o preţioasă moştenire şi ne-a oferit un exemplu demn despre maniera în care, prin sacrificii şi devotament, se pot împlini marile deziderate ale unei naţiuni”.
Premierul adaugă că ”avem datoria de a transmite mai departe această lecţie puternică a istoriei şi învăţămintele pe care ziua de 10 mai ni le oferă cu generozitate, aşa cum trebuie să insuflăm tinerei generaţii sentimente de profundă recunoştinţă şi de respect pentru eroii care s-au jertfit pe câmpurile de luptă”.
”Totodată, este important să evocăm personalităţile remarcabile ale marilor oameni de stat din acele momente hotărâtoare pentru evoluţia ţării noastre. În actualul context, marcat de agresiunea militară ilegitimă, ilegală şi nejustificată a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, care a favorizat recrudescenţa revizionismului istoric, extremismului şi discursului instigator la ură, avem nevoie, mai mult ca oricând, să ne inspirăm din faptele înaintaşilor, din curajul şi determinarea lor şi să ne apărăm, cu toată energia, pacea, democraţia şi libertatea”, a mai afirmat premierul.
„România are nevoie acum, la fel ca atunci, de unitatea şi eforturile conjugate ale clasei politice, societăţii civile, mediului academic, de inspiraţia şi determinarea tuturor cetăţenilor săi pentru ca, din idealurile prezentului şi din raportarea consecventă la valorile şi principiile democratice care ne definesc, să construim un viitor mai bun”, a spus Nicolae Ciucă.