„Ne aflăm faţă în faţă cu cei mai performanţi oameni de afaceri din România care merită aprecierea noastră, merită consideraţia şi merită să fie promovaţi ca model pentru tot ceea ce înseamnă creativitatea, inovaţia, ambiţia, munca, dăruirea, stăruinţa, tenacitatea pentru a reuşi în afaceri. Chestiunea aceasta s-a văzut şi a fost cât se poate de încurajatoare, dacă ne uităm la o cifră care spune totul despre ceea ce înseamnă consolidarea mediului de afaceri din România: anul trecut, 2022, nu că aş fi fost prim ministru, n-am niciun merit, dar numărul firmelor nou înfiinţate a ajuns la 152.000, ceea ce reprezintă cel mai mare număr din istoria noastră post decembristă”, a afirmat Nicolae Ciucă, miercuri, la cea de-a XXXI-a ediţie a Topului Naţional al Firmelor Private din România, organizată de Consiliul Naţional al IMM-urilor din România.
„Suntem ţară de graniţă a Ucrainei, suntem nu departe de ceea ce se întâmplă în Orientul Mijlociu, suntem într-o zonă, regiunea Mării Negre, cu tot ceea ce înseamnă zona Balcanilor de vest, zona conflictelor îngheţate din jurul Mării Negre şi vrem, nu vrem toate aceste chestiuni impactează, produc consecinţe şi pentru mediul de afaceri. De aceea, spuneam de responsabilitatea oricărui lider, indiferent unde îşi desfăşoară activitatea, trebuie să se concretizeze în a încuraja orice formă de dialog, orice formă de parteneriat. Sigur, putem să discutăm despre cifre şi să aducem în discuţie faptul că anul trecut am reuşit, şi am reuşit cu dumneavoastră, prin tot ceea ce aţi făcut dumneavoastră, prin dumneavoastră înşivă şi împreună cu investitorii străini, să realizăm o creştere în valoare nominală a PIB-ului de 49 de miliarde de euro. Am reuşit să realizăm un cadru, aşa cum spuneam, de încredere pentru investitorii străini şi am beneficiat de aproximativ 11 miliarde de euro investiţii străine directe”, a explicat Nicolae Ciucă.