„Am discutat şi am rugat şi la conferinţa de presă după şedinţa Biroului Politic şi rog şi acum pe toţi cei care livrează informaţii şi adresează întrebări responsabililor guvernamentali, astfel încât să nu inducem o panică absolut nejustificată în rândul populaţiei. Fiecare dintre aceste opţiuni sunt discutate atunci când vine vorba de chibzuirea bugetului de stat şi desigur că fiecare dintre ele poate să constituire o analiză dar am dat sarcină în guvern ca orice opţiune să fie discutată mai puţin cea de salarii şi cea de investiţii. Ca atare chibzuirea bugetului mi se pare normal, în condiţiile în care, după un an 2022 în care am avut o evoluţie pozitivă, în care bugetul naţional a crescut în valoare nominală cu aproxivativ 49 de mialirde de euro, în condiţiile în care am avut investiţii străine aproape 11 miliarde, am avut cea mai mare absorbţie de fonduri europene, de când suntem membri UE”, a anunțat premierul Nicolae Ciucă, luni, la Focșani, întrebat despre reducerea cheltuielilor bugetare.
"După trei luni de zile, avem un deficit de 1,4 la început de trimestru. Şi este bine să ne luăm măsurile acum, la început de an, astfel încât să nu ajungem pe final de an să nu ştim cum să rezolvăm această problemă. Ca atare, dacă găsim, şi sunt convins că găsim, pentru că se lucrează la nivelul Ministerului Finanţelor, la nivelul fiecărui ordonator principal de credite, să vină cu aceste soluţii. Şi atunci un echilibru, o balansare între cheltuieli şi colectare ne poate asigura liniştea necesară pentru acest an", a mai precizat Nicolae Ciucă.
"Există varianta în care noi, ca Guvern, trebuie să ne manifestăm cât se poate de profesionist şi responsabil să rezolvăm problema colectării taxelor. Sunt soluţii şi toate aceste soluţii trebuie derulate prin instituţiile statului. Le cer instituţiilor statului să-şi facă datoria şi să ajungă să facă o colectare aşa cum este ea planificată. Nu discutăm despre noi taxe la acest moment. Îmi asum orice decizie pe care o iau, şi aici este vorba despre responsabilitate. Este responsabilitatea noastră faţă de români. Nu putem să venim acum şi să îi înspăimântăm că urmează să rămână fără locuri de muncă sau fără salarii. Pentru că sunt soluţii la îndemâna Guvernului. Le-am cerut miniştrilor ca până miercuri să vină să-mi prezinte o situaţie de principiu cu modul în care pot să îşi chibzuiască cheltuielile. Este absolut normal. Sunt o serie întreagă de linii de buget care pot fi gestionate astfel încât să scădem cheltuielile", a mai spus premierul, citat de agerpres.ro.
Premierul Nicolae Ciucă a fost prezent luni, la Focşani, alături de ministrul de Interne, Lucian Bode, ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, la ceremonia prilejuită de împlinirea a 140 de ani de la înfiinţarea Brigăzii 282 Blindate "Unirea Principatelor".