"N-am primit niciodată o explicaţie credibilă din partea familiei mele. Decizia a fost luată fără să fiu informat, în timp ce mă aflam în vacanţă în Croaţia. Am fost convocat la Bucureşti şi am fost primit în biroul în care bunicul meu a fost forţat să abdice în 1947, de către mătuşa mea, unchiul meu şi un membru al cabinetului. Am primit o copie a deciziei fără niciun cuvânt drept explicaţie. N-am văzut niciodată actul original şi nici n-am mai putut să vorbesc cu bunicul meu până la sfârşitul vieţii sale. În mod evident, am fost şocat", a declarat Nicolae al României în cadrul interviului, conform adevarul.ro.
Reprezentanţii Casei Regale au declarat ulterior că au decizia a fost luată din cauza incompatibilităţii morale a principelui cu rigorile cerute de această titulatură. Ulterior, au fost mediatizate zvonuri lansate de o fostă parteneră a tânărului care a pretins că a născut un copil din relaţia extraconjugală.