Neversea. Mai mulți spectatori prezenți la festivalul Neversea au relatat că mulțimea, încurajată de unii artiști, a început să strige sloganuri împotriva PSD.
”La Neversea... Intr-o pauza de pana de curent, 80.000 de oameni scandeaza: PSD - Ciuma rosie!”, scrie un spectator pe Facebook.
”Tipul ăsta care își spune Grasul XXL a invitat o mare de adolescenți la "Curaj": "M*e Guvernul României! Sătui de bolșevici". Iar Tudor Chirilă și Vama au spus tot printr-o singură proiecție”, a scris o altă spectatoare Neversea pe Facebook.
Spectacolul Neversea a continuat în aceeași notă.
”Înainte să plece de pe scenă, Grasu XXL, cenzurat pentru că a înjurat Guvernul României, a zis asta: "Tinerii vor schimba ceva în țara asta. Nu trebuie să așteptăm un președinte să facă ceva, nici măcar un premier. Nu mă interesează politica. Dar știu că energia asta a tinerilor o să schimbe ceva în țara asta", a mai scris spectatoarea.
Administratorii paginii de Facebook Neversea au negat, pe Facebook, că artistul ar fi fost cenzurat. ”A fost o problemă tehnică, nicidecum vreun astfel de scenariu”, au precizat organizatorii.
Neversea, unul dintre cele mai importante festivaluri din România
Aproape 50.000 de fani au trecut, în prima zi, pragul festivalului Neversea, cei mai mulți dintre ei așteptând să vină seara când pe scenele amenajate pe plaja Modern din Constanța au urcat artiștii lor preferați.
Prima zi a celui mai mare festival de la malul Mării Negre, Neversea 2018, a fost un real succes și nici măcar ploaia din mijlocul zilei nu i-a speriat pe cei peste 48.000 de fani care au participat la evenimentele din perimetrul festivalului, după cum au anunțat, vineri, organizatorii.
Protestele au ajuns acasă la Dragnea: ”La pușcărie!”, „Dăncilă și Carmen Dan, rușine de Teleorman”
Deschiderea oficială a festivalului a fost marcată cu focuri de artificii acompaniate de acrobați suspendați de baloane cu aer cald, dar și de povestea Neversea 2018.
Debutul celei de-a doua ediții a festivalului Neversea a fost făcut de pe scena principală de Partydul Kiss Fm condus de Olix și Dan Fințescu, urmați de Alle Farben, Lucas&Steve și Alan Walker. Pe scena a răsunat și imnul NEVERSEA compus de Manuel Riva și Alexandra Stan.
Cel mai așteptat artist din prima seară a fost dj-ul HARDWELL care s-a declarat încântat că s-a reîntors în România. „Este pentru prima dată când vin la festivalul de aici, de la malul Mării Negre, însă vin în fiecare an la unul dintre festivalurile mele preferate, UNTOLD. România știe să se distreze, iar publicul de aici este extraordinar”, a declarat HARDWELL.
Pe celelalte scene au concertat alți peste 30 de artiști printre care Raresh, Cezar, Satra B.E.N.Z, DOC, NGHTMRE, MODESTEP, Acid Pauli și mulți alții. Artiștii care au concertat joi seară pe scena principală au fost prezenți pentru prima dată la Neversea și s-au arătat impresionați atât de numărul mare de fani cât și de dimensiunea impresionantă a scenei “The Gateway”.