„Vreau să fiu clar: vom continua să lovim fără milă Hezbollah peste tot în Liban, inclusiv la Beirut", a declarat Netanyahu în cursul unei vizite la o bază militară lovită duminică de o dronă lansată de mişcare islamistă libaneză şi care a ucis patru soldaţi israelieni.
Hezbollah a revendicat atacul împotriva unei brigăzi israeliene din sudul oraşului Haifa, unde patru soldaţi au fost ucişi şi alţi şapte au fost răniţi.
După un an de schimburi de tiruri transfrontaliere, Israel şi Hezbollah au intrat în război acum trei săptămâni. De atunci, peste 1.300 de persoane au fost ucise, potrivit autorităţilor, şi peste un milion au fost forţate să îşi părăsească locuinţele, mai ales în sudul şi estul ţării, precum şi în suburbia de sud a Beirutului, bastion al mişcării şiite libaneze.