Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a solicitat reevaluarea cazului asistentei medicale din Botoșani, anunțată inițial în rândul persoanelor decedate cu COVID-19 și eliminată apoi din bilanțul celor decedați pentru că motivele morții ar fi fost altele decât infectarea cu noul coronavirus.
„Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru a cerut reevaluarea cazului 1178. Din primele informații, chiar dacă exista două teste negative efectuate la interval de 24h, totuși persoana a suferit leziuni grave în urma infectării care au cauzat decesul. Ministrul Sănătății a solicitat astăzi INSP clarificări”, a anunțat, marți seară, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).
Cererea ministrului vine după ce luni (25 mai - n.red.) INSP a rectificat cauzele decesului cu nr. 1178, adică al asistentei asistentei medicale din Botoșani. Femeia de 45 de ani a îngrijit pacienți bolnavi de COVID la Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean Botoșani și s-ar fi infectat în urmă cu câteva săptâmâni. După ce starea sa de sănătate s-a înrăutățit, a fost transferată la Iași și internată la secția Reanimare a Spitalului de Boli Infecțioase, unde ar fi stat timp de două săptămâni. Asistenta a murit sâmbătă, 23 mai, neavând alte afecțiuni.
Decesul asistentei medicale a fost anunțat, inițial, duminică dimineață, în bilanțul COVID al autorităților. Ulterior, luni seară, Grupul de Comunicare Strategică a transmis o rectificare venită din partea Institutului Național de Sănătate Publică.
Rectificarea a fost făcută după ce DSP Botoșani a descoperit, la o zi de la moartea femeii, un al doilea test negativ, motiv pentru care decesul nu se mai încadrează în definiția de caz COVID-19.
„INSP a revenit și a înlocuit decesul 1178 deoarece cazul alocat a fost declarat vindecat cu 2 teste negative (al doilea test negativ a fost descoperit astăzi - luni de DSP Botoșani)”, au transmis autoritățile.
Apoi, GCS a transmis că s-a ajuns la concluzia că situația asistentei medicale nu întrunește definiția de caz a unui deces cu infectare cu noul coronavirus, cauzele morții sale fiind altele.