”După tragedia de la Piatra Neamţ, la nivelul Guvernului s-a decis o serie de controale - care au fost coroborate între Ministerul Sănătăţii, Inspecţia sanitară de stat şi inspecţiile sanitare din DSP-uri, precum şi IGSU şi ISCIR - la toate secţiile de Terapie Intensivă, nu neapărat din spitalele Covid, ci şi din celelalte spitale, pentru a vedea realitatea, dotarea fiecărei secţii şi necesarul şi conformarea. În acest sens, s-a făcut un raport care a apărut chiar pe 23 decembrie. După cum ştiţi, o Ordonanţă de Urgenţă a fost în primă lectură, care stipula că se pot accesa fonduri europene pentru a reface aceste instalaţii. Din informaţiile mele, că şi astăzi m-am informat, această ordonanţă de urgenţă se află în continuare pe masa iniţiatorilor - Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Fondurilor Europene - pentru avizare”, a declarat Tătaru, la Parlament.
Fostul ministru a adăugat că fiecare ministru trebuie, după preluarea mandatului, să se informeze în legătură cu toate problemele care vizează domeniul pe care îl va conduce.
”Actele normative sunt la nivelul Guvernului şi sunt predate de la nivelul Guvernului. Deci, ordonanţa este a unui guvern, nu a unui minister. (...) Normal este ca noi să ne informăm, când preluăm un portofoliu, de toate probleme care sunt la nivelul Guvernului, să putem avea adoptarea la lucrurile care ne interesează”, a răspuns Tătaru după ce a fost întrebat dacă i-a predat OUG actualului ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu.
Ulterior, deputatul liberal a precizat că nu intenționează să dea vina pe nimeni pentru această situaţie.
”Eu nu dau vina pe nimeni. La Ministerul Sănătăţii se află o Ordonanţă, se află un raport, se află un plan de conformare”, a conchis Tătaru.