„Premierul şi-a asumat acest lucru. Ştia că nu este în regulă. Îşi asumă o greşeală unui moment particular din viaţă. Au fost discuții strict profesionale, ale unui ministru al Sănătăţii cu un prim-ministru. Dar a fost un moment în care a fost un regret, asumarea acelui moment, şi a considerat că trebuie să şi răspundă", a declarat, sâmbătă, Nelu Tătaru, la un post TV.
Întrebat dacă l-a afectat imaginea de la Guvern, Tătaru a răspuns că nu a fost de acord cu acel instantaneu.
„Nu este o imagine cu care să fiu de acord. Sunt cel care de trei luni, zi de zi, propovăduiam crezând şi cred în continuare, în această distanţare, în portul măştii, în dezinfecţia la intrarea într-o incintă, în dezinfecţia după orice gest pe care-l facem: suflatul unui nas sau unde am avut suprafeţe comune sau unde am avut spaţii comune. Rămân în continuare acelaşi adept, indiferent de anumite momente şi anumite locaţii", a mai precizat ministrul Sănătăţii.
La începutul săptămânii, Nelu Tătaru, a dezvăluit, la un alt post TV, că și el a fost la ziua premierului Ludovic Orban. Tătaru a spus că a fost numai la început, menţionând că a fost „un moment regretabil, la ziua unei persoane, într-un context în care cineva încearcă să şteargă nişte realizări".
„Am fost la început, l-am felicitat pe premier, nu am stat prea mult, am plecat. Găsesc că este un moment regretabil, la ziua unei persoane, într-un context în care cineva încearcă să şteargă nişte realizări. Nu sunt nici fumător, nici băutor", a declarat, marți, ministrul Sănătății.
Reamintim că la sfârșitul lunii mai, în spaţiul public a apărut o fotografie făcută într-un birou din Palatul Victoria cu Ludovic Orban şi ministrul Bogdan Aurescu care fumează, alături de ei fiind şi miniştrii Lucian Bode şi Virgil Popescu care nu poartă măşti. Singura care poartă mască este vicepremierul Raluca Turcan, cu mențiunea că masca nu-i acoperea nasul și gura, ci era lăsată pe bărbie. Întâlnirea a avut loc de ziua de naștere a premierului Orban, după cum a recunoscut, ulterior, chiar el. Ludovic Orban a împlinit 57 de ani acum două săptămâni, pe 25 mai.
Premierul Ludovic Orban a plătit două amenzi în valoare de 3.000 de lei pentru că a fumat şi nu a purtat mască în spaţii închise. Şi ceilalţi miniştri care apar în poză au fost amendaţi.