În compoziţia plantei au fost identificate peste 40 de componente care nu pot fi obţinute pe cale de sinteză în laborator. Printre substanţele active se regăsesc substanţele amare, acidul acetic, taninul şi cineolul, substanţele minerale, care atribuie florii virtuţi vindecătoare pentru mai bine de 100 de boli.
Preparatele obținute din această plantă (infuzia şi tinctura) sunt de mare ajutor sănătăţii datorita proprietăţilor sale sedative, antispastice, antiseptice, hipotensoare, carminative, diuretice şi sudorifice. De asemenea, reduce inflamaţiile şi grăbeşte procesul de cicatrizare a rănilor. O cană de infuzie preparată dintr-un amestec de plante (pe lângă flori miraculoase, se vor adăuga flori de tei, de sulfină şi de captalan - câte o linguriţă din fiecare) este recomandată de două ori pe zi, persoanelor depresive.
Există chiar dovezi ştiinţifice că uleiul eteric extras din această plantă poate juca un rol important în tratarea cancerului.
Iată care este aportul acestei plante, în beneficiul sănătăţii noastre, nu înainte de a-i afla însă numele. Este vorba despre lavandă (sau levănțică).
Levănţica este planta de care ai nevoie în caz de încordare, agitaţie, anxietate sau depresie. Cercetătorii au descoperit că levănţica favorizează tipul de unde cerebrale asociate cu relaxarea.
Polifenolii din lavandă au capacitatea de a distruge bacteriile din stomac care sunt responsabile de digestia lentă și apariția arsurilor stomacale. Dacă ai astfel de probleme, bea ceai de lavandă si vei scăpa de problemele digestive.
Ceaiul preparat dintr-o mână de flori de lavandă este un remediu eficient pentru insomnii. Dacă, înainte de culcare bei un ceai de lavandă sau pui sub pernă un săculeț cu flori de lavandă, vei descoperi că mirosul acestei plante te va ajuta să ai un somn liniștit.
Uleiul esenţial de levănţică este unul dintre cele mai eficiente remedii pentru combaterea migrenelor.
Vindecă infecţiile – substanţele conţinute de lavandă distrug bacteriile şi previn infectarea rănilor sau zgârieturilor. Lavanda vindecă ţesuturile şi ajută la cicatrizarea rănilor.
Amelioreaza cefaleea prin aplicarea şi masarea pe frunte cu puţin ulei de lavandă.
Uleiul de lavandă diluat cu alcool şi-a dovedit o eficienţă remarcabilă în îmbunătăţirea funcţionării ficatului şi a vezicii biliare sau pentru calmarea colicilor abdominale şi a balonărilor.
Lavanda este aliatul împotriva mătreţii - aplică 15 picături de tinctură de lavandă în 2 linguri de ulei de măsline, încălzeşte-le puţin şi aplică-le apoi pe părul umed, masând uşor scalpul.
Pentru un efect de durată, foloseşte acest "tratament" o dată pe săptămână. Şi în cazul acneelor, a pielii uscate sau a tenului gras, lavanda este un ajutor de nădejde. Aplicaţi o compresie cu infuzie de lavandă în zona pe care vreţi să o trataţi şi rezultatele nu se vor lăsa aşteptate.
Sursa: Antena Satelor