Circa 78 de membri ai echipajului de pe ambarcațiunea de recunoaștere Liman au fost evacuați de pe nava rusă, a declarat un oficial de securitate turc de coastă pentru Reuters. În cele din urmă nava s-a scufundat.
Ministerul rus al Apărării a anunțat, citat de TASS, că nava rusă, Liman, a suferit o fisură sub nivelul apei în urma coliziunii, care a survenit în condiții de ceață și lipsă de vizibilitate, la circa 40 km nord-vest de Strâmtoarea Bosfor, notează Agerpres. "Nu există victime în rândul echipajului", a precizat ministerul rus, citat de agenția Interfax.
Un comunicat armatei ruse notează că incidentul s-a produs la ora 11.53 (08.53 GMT), menționând că la fața locului au fost trimise mai multe nave rusești și un avion.
Liman, intrată în serviciul forțelor ruse în 1970, ar fi monitorizat exerciții desfășurate de NATO în Marea Neagră, după cum au indicat în februarie surse militare.
Conform site-ului de profil MarineTraffic.com, nava cargo Youzarsif H, implicată în accident, a plecat miercuri dimineaţă din Portul Midia, iar miercuri seară făcuse o scurtă escală în Portul Constanţa.
Nava sub pavilion Togo are la bord 8.800 de oi şi are ca destinaţie Iordania, relatează postul turc NTV.
Potrivit unor surse citate de presa turcă, nava a suferit avarii în partea frontală în urma coliziunii, dar poate continua cursa.