Pericolul ca unei escaladări a tensiunilor să-i urmeze 'acţiuni militare de luptă' este mai mare ca în faza finală a Războiului Rece sau ca în ultimii 25 de ani, chiar 'mai mare ca niciodată', a declarat miercuri, într-un interviu acordat postului public regional NDR, preşedintele Conferinţei de Securitate de la Munchen (MSC), Wolfgang Ischinger.
Alianţa Nord-Atlantică nu trebuie să 'inflameze, ci să tempereze', a indicat expertul citat. În opinia sa, strategia NATO faţă de Rusia este unidimensională şi se bazează 'exclusiv pe demonstraţia forţei militare', dar dialogul, destinderea şi revenirea la controlul armamentului ar trebui să constituie un 'al doilea pilon'.
Un exemplu de semnal de destindere ar fi, conform lui Ischinger, eliminarea obligativităţii vizelor pentru cetăţenii ruşi care călătoresc în UE, el criticând faptul că cetăţeanul rus obişnuit nu poate călători în Europa fără viză. 'Să răspundem înveninatei propagande ruse nu cu o propagandă reciprocă, ci cu eliminarea graduală a vizelor pentru cetăţenii ruşi', a insistat preşedintele Conferinţei de Securitate de la Munchen.
Anterior, reprezentantul special al guvernului german pentru relaţiile cu Rusia, Gernot Erler, s-a exprimat în aceeaşi linie în declaraţiile date cotidianului regional 'Passauer Neue Presse', avertizând împotriva unei escaladări a tensiunilor 'până la un război' între NATO şi Rusia, potrivit StiripeSurse.ro.
'Deciziile privind desfăşurările şi operaţiunile militare se alimentează reciproc. Acest lucru este periculos (...) Tocmai o astfel de evoluţie conduce la situaţii necontrolabile şi chiar la război', a apreciat oficialul german.
În opinia sa 'este bine că ministrul german de externe (Steinmeier) a făcut aluzie la acest lucru'. Criticând trimiterea de forţe NATO în apropierea frontierelor Rusiei, respectiv batalioanele NATO ce vor fi desfăşurate în Polonia şi în cele trei state baltice (Estonia, Letonia şi Lituania), şeful diplomaţiei germane a apreciat, într-un interviu publicat duminică de cotidianul Bild, că 'ceea ce ar trebui să evităm azi este să inflamăm situaţia cu strigăte războinice şi zăngănit de săbii'.