Deşi sunt necesare cercetări suplimentare înainte ca acest test să fie gata de utilizare la scară largă, experţii susţin că descoperirea are potenţialul de a reduce numărul de decese şi complicaţii asociate celor 15 milioane de cazuri anuale de naşteri premature la nivel mondial.
Testul poate fi utilizat şi pentru estimarea datei la care gravida va naşte, ''într-o manieră la fel de fiabilă şi mai puţin costisitoare în comparaţie cu ecografia'', se arată în articolul publicat în jurnalul Science.
Testul măsoară activitatea genelor materne, placentare şi fetale prin evaluarea nivelurilor de ARN din celule, moleculele care transportă instrucţiunile genetice ale organismului.
''Am constatat că o mână de gene sunt foarte predictive pentru femeile cu risc de naştere prematură'', a declarat Mads Melbye, coautor principal, profesor invitat în cadrul Universităţii Stanford şi director executiv la Statens Serum Institut din Copenhaga.
"Am lucrat mult timp de-a lungul anilor pentru a înţelege naşterea prematură. Acesta este primul progres ştiinţific real şi semnificativ asupra acestei probleme din ultima lungă perioadă de timp", a estimat Melbye.
Un alt cercetător care a colaborat la acest studiu este Stephen Quake, profesor de bioinginerie şi fizică aplicată la Universitatea Stanford, fost lider al unei echipe care a creat în 2008 un test de sânge pentru depistarea sindromului Down, utilizat anual de peste trei milioane de gravide.
Naşterea prematură, care presupune aducerea pe lume a unui copil cu cel puţin trei săptămâni înainte de termen, se manifestă în 9% din numărul total de naşteri din Statele Unite şi este cauza principală de deces la nivel mondial în rândul copiilor care nu au împlinit vârsta de cinci ani.
Până în prezent erau disponibile câteva teste pentru prezicerea naşterilor premature, însă a fost observată o tendinţă ca acestea să nu funcţioneze decât în cazul femeilor cu risc sporit, iar rezultatele nu au fost exacte decât în aproximativ 20% dintre cazuri, potrivit raportului.
Pentru a dezvolta acest test, cercetătorii au examinat eşantioane de sânge prelevate de la 31 de femei daneze pentru identificarea genelor care dau semnale clare cu privire la vârsta gestaţională şi la riscul de naştere prematură.
Potrivit oamenilor de ştiinţă, după ce testul va fi disponibil pe scară largă va fi probabil destul de simplu de folosit şi îndeajuns de ieftin pentru a fi utilizat în regiunile sărace ale lumii.