Partida a debutat într-o notă echilibrată. Finalistele nu au vrut să rişte nimic şi, după 8 posibilităţi de break neconcretizate, manşa s-a decis în tie-break. Osaka a fost mult mai sigură la retur şi cu două mini break-uri şi-a adjudecat setul cu 7-2. Avantanjul nu s-a resimţit în cel de-al doilea. Experienţa Kvitovei şi-a pus amprenta, iar sportiva din Cehia a debutat cu break pe serviciul adversarei şi s-a distanţat la 2-0. Naomi a revenit spectaculos. Şi-a reglat serviciul, şi-a ridicat procentajul pe primul retur şi s-a distanţat la 5-4, având 3 posibilităţi de a închide finala. Emoţiile şi-au spus cuvântul, iar Kvitova a profitat la maxim. A câştigat setul cu 7-5, după aproape o oră de joc.
Osaka a cerut o pauză înaintea decisivului, iar strategia a dat roade. A început să domine meciul şi-a pus la punct serviciul şi returul, iar Kvitova nu a avut ce face. S-a recunoscut învinsă cu 6-4, la capătul unui meci de peste două ore şi jumătate.
Osaka este la al doilea titlu de Mare Şlem din carieră. În anul 2018 a câştigat US Open, după o finală cu Serena Williams.