Mai bine de 70% dintre români nu mai au încredere nici în Ponta, nici în Guvern, conform unui sondaj IRES. Nici Iohannis nu stă la fel de bine ca acum jumătate de an, dar rămîne la 60% încredere. Ce e de reţinut în cazul Iohannis e că mulţi dintre cei care l-au votat spun că au votat „omul” – doar 3% spun că l-au votat pentru că a fost candidatul liberalilor.
83% spun că nu s-ar înscrie într-un partid nou înfiinţat. Spun şi că nu s-ar înscrie nici în partide vechi, nici în nimic. Vasile Dâncu interpretează cifrele ca pe un posibil moment pentru apariţia unor noi partide, de preferinţă regionale. Dâncu crede mult în acest tip de proiect. Mai vede şi posibilitatea apariţiei unor partide antisistem.
Însă aceste cifre pot fi interpretate şi în altă cheie. În fond, cei care răspund o fac într-un stil mediatic total. Nu doar partidele s-au predat complet „imaginii”, ci şi votanţii lor. Ne dăm foarte şmecheri cum că nu credem în politică, o dăm ca pe o probă de maximă luciditate cetăţenească. Dar îi copiem pe analiştii şi politicienii de la televizor care şi ei repetă papagaliceşte acelaşi lucru, asta în timp ce-şi văd de interese, evident.
Avem justificări pentru neîncrederea în politică, desigur, dar ce transmitem în fond e altceva: faceţi, bă, ce vreţi, nu ne băgăm. Sau mai arată un lucru: nu mai credem în democraţia liberală decît ca reality-show TV. Ceea ce nu-i mult diferit de nemulţumirile cetăţenilor europeni din cele mai variate colţuri UE. Numai că noi nu avem nici experienţa pregătirii unor noi forme de rezistenţă politică. În România poate foarte uşor să moară politica tradiţională, grupurile de interese economice vor mima în continuare uşor democraţia parlamentară.
Ura pentru politica veche se poate manifesta activ ca în Grecia sau Spania, cu apariţia unor formaţiuni progresiste noi. Se poate manifesta şi prin reacţionarism ca în Ungaria sau ca în cazul unor partide vestice numite „populiste de dreapta”. În cazul României, tendinţa pare să fie mai curînd spre al doilea scenariu. Sau, şi mai probabil, spre o pasivitate neputincioasă în faţa unei legislaţii falsificatoare. Pentru că partidele din 3 oameni din noua legislaţie sînt de fapt praf în ochi. Toată legislaţia a fost făcută tocmai ca să conserve două blocuri partinice mari şi ateliţi dependenţi: PNL şi PSD plus sateliţi.
Nervii românilor par mai curînd de televizor. Unii spun că i-ar putea trezi doar stimuli primitivi, mîndria naţională, judeţeană, regională etc. Ce e cu adevărat trist e că nu se vede nici un semn de trezie din motive mult mai simple: facturi abuzive, salarii mici, legislaţie anti-angajaţi. Asta înseamnă nervi de televizor – nervi fără nici un efect politic, nervi fără motiv concret, papabil, material.
