Alianța Nord Atlantică a anunțat luni că portavionul nuclear Charles de Gaulle, aflat în Marea Mediterană, a fost însărcinat să asigure protejarea spațiului aerian aliat din flancul sud-estic al NATO.
Avioanele de pe Charles de Gaulle, inclusiv avioanele de luptă Rafale M, care sunt esențiale pentru misiunile de poliție și supraveghere aeriană ale NATO, „vor efectua misiuni de patrulare pe cerul Aliaților NATO, România și Bulgaria”.
Portavionul francez nu poate intra în Marea Neagră din cauza prevederilor Convenţiei de la Montreux.
În prezent, NATO are peste 130 de aeronave în alertă care apără activ spațiul aerian aliat, menținând patrule 24/7 de-a lungul granițelor de est ale NATO.
Pe 20 ianuarie 2022, Franţa anunţa că portavionul cu propulsie nucleară Charles de Gaulle - considerat un „instrument de putere şi de influenţă excepţional” - va pleca în Marea Mediterană în februarie pentru a participa la lupta împotriva grupării Stat Islamic în Siria şi Irak. În luna aprilie, nave militare şi avioane franceze erau programate a fi desfăşurate în apropiere de România, pentru a participa la manevre militare în Marea Neagră.
Pe 4 martie, ministrul francez al Apărării, Florence Parly, a declarat că motivul pentru care portavionul se va deplasa mai aproape de România este acela de „a executa misiuni de poliţie aeriană, recunoaştere şi culegere de informaţii”.