Convocarea alegerilor anticipate a rezultat în urma alegerilor indecise din 4 aprilie, care au creat un parlament fragmentat. Ulterior, Partidul conservator GERB al fostul premier Boiko Borisov, formaţiunea antisistem 'Există un Astfel de Popor' (ITN) şi Partidul Socialist au eşuat, pe rând, să formeze o majoritate solidă, capabilă să guverneze, relatează Agerpres.
În vârstă de 61 de ani, Stefan Ianev, este un apropiat al preşedintelui Radev. De altfel, Ianev a îndeplinit funcția de vicepremier şi ministru al Apărării într-un alt guvern interimar pe care acesta l-a numit în 2017.
În prezent, acesta va trebui să gestioneze criza sanitară provocată de pandemia de coronavirus, să organizeze alegerile anticipate şi să decidă dacă va întocmi sau va lăsa în sarcina viitorului guvern planul naţional de redresare şi rezilienţă pentru accesarea sumelor ce revin Bulgariei din planul european de relansare.