După 22 de ani la Antena 1, Negru a semnat un contract cu postul Kanal D, potrivit Paginademedia.ro..
Dan Negru a început să lucreze la Antena 1 în 1999, după ce a plecat de la TVR 1. El a realizat zeci de formate de emisiuni de divertisment şi 22 de Revelioane. De-a lungul anilor, Dan Negru a prezentat „Next Star”, „Plasa de Stele”, „Şerifi de România”, la unele fiind şi co-autor al formatelor.
Prima emisiune realizată de Negru la Antena 1 a fost „Academia Vedetelor”, apoi „Bate palma” şi „Ciao, Darwin” (produse de Valeriu Lazarov), scrie sursa citată.