„Ce a mai adus pisica? Când urbanizarea înaintează, se mai întâmplă așa ceva? Vișan, iunie 2022, șarpele de alun (Coronella austriaca), inofensiv, neveninos, a fost adus în casă de pisică. Filmarea este de la o cunoștință din satul Vișan, comuna Bârnova, o zonă în plină dezvoltare. Părerea mea este că nu trebuie să punem mâna pe șarpe, dacă nu ne pricepem. Această specie de șarpe este peste tot, la Aroneanu, în oraș, dar nu este veninoasă. Poate imita vipera, când se sperie, pentru că lățește capul, dar, dacă nu este deranjat, nu se întâmplă nimic. La noi în județ sunt vipere în Dobrovăț, dar, de obicei, se ascund, dacă simt oamenii. La Bârnova, Pietrărie, există riscul să apară mai des, dacă e o curte neîngrijită, se adună șoarecii și vin să mănânce rozătoarele”, a povestit ieșeanul, într-o postare de pe Facebook.
Bărbatul a sunat la 112 pentru ajutor, iar un echipaj de jandarmi a venit și a prins șarpele. Se pare că acesta era inofensiv.
Totuși, chiar dacă majoritatea speciilor nu sunt periculoase, specialiștii recomandă oamenilor să nu îi atingă, ci să sune la 112 pentru ajutor.