Prin măsurile luate în statul muntenegrean se interzice organizarea de evenimente sportive şi de mitinguri politice în aer liber, în încercarea de a ţine sub control o creştere a numărului de cazuri.
Autorităţile din Muntenegru au introdus, de asemenea, restricţii suplimentare în două orașe din nordul ţării, cele mai puternic afectate de epidemie. E vorba, printre altele, de interdicția de a circula între 6 seara și 5 dimineața.
Totodată, sunt interzise și întrunirile religioase în afara lăcaşurilor de cult.
La înmormântări vor participa doar membrii familiei.
Până în prezent, în Muntenegru au fost de 424 imbolnăviri de COVID 19 şi nouă decese la o populaţie de doar 620.000 de locuitori, potrivit Reuters, citată de Agerpres.
La sfârșitul lunii mai, Muntenegru s-a declarat liber de coronavirus după ce nu mai inregistrase niciun caz de infectare din 5 mai.
Însă numărul celor depistați pozitiv a crescut cu 10 zile în urmă. Pe 15 iunie a raportat un nou caz de infectare după o pauză de aproape o lună. Au apărut de atunci 100 de cazuri noi.
Până pe 18 martie, Muntenegru era singura țară din Europa care scăpase neatinsă de epidemie. După ce a raportat primele două cazuri își închisese deja frontierele. După câteva zile, pe 23 martie era înregistrat și primul deces, în cazul unui bărbat de 65 de ani care revenise în țară din Serbia.