Polițiștii din Câmpia Turzii au fost sesizați joi în jurul orei 15.40 că o persoană a fost surprinsă de un mal de pământ în timpul unor lucrări la nivelul rețelei de apă și canalizare, în localitatea Pădureni.
ISU Cluj a anunţat, joi că o persoană este prinsă sub un mal de pământ de aproximativ doi metri, î localitatea Pădureni.
La faţa locului au fost trimise mai multe echipaje. A fost trimis și containerul multirisc de la Detașamentul 1 Cluj-Napoca. La fața locului se află o autospecială cu modul de descarcarcerare, un echipaj SMURD și unul SAJ.
”Pompierii lucrează la asigurarea zonei, consolidând malurile de pământ care s-au surpat. În acelaşi timp, se încearcă salvarea bărbatului care, din primele informaţii, este inconştient. Intervenţia este în dinamică”, a transmis ISU Cluj.
Incidentul s-a produs în timpul unor lucrări la nivelul reţelei de apă şi canalizare. .
”În acest moment, împreună cu echipajele specializate în descarcerare, sunt efectuate activităţi specifice la faţa locului pentru eliberarea persoanei”, a mai transmis IPJ Cluj.
Potrivit sursei citate, pentru asigurarea cadrului legal, necesar verificărilor, a fost deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul infracțiunilor de ucidere din culpă, nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă și neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.