Gura uscată poate determină probleme întrucât saliva ajută la prevenirea apariţiei cariilor dentare prin limitarea creşterii bacteriilor şi îndepărtarea alimentelor şi a plăcii de tartru. Saliva creşte capacitatea de a simţi gustul alimentelor şi uşurează înghiţirea. În plus, enzimele din salivă ajută la digestie.
Deşi tratamentul depinde de cauze, gura uscată este deseori un efect secundar al unor medicamente. Afecţiunea se poate ameliora prin ajustarea dozelor sau schimbarea medicamentului, potrivit sfatulmedicului.ro.
Dacă o persoană nu produce suficientă salivă, poate observa următoarele semne şi simptome:
- uscăciunea mucoasei bucale;
- salivă care pare vâscoasă, lipicioasă;
- fisuri la nivelul comisurilor bucale;
- buze uscate;
- respiraţie urât mirositoare;
- dificultăţi de vorbire şi înghiţire;
- gât uscat şi dureros;
- simţ gustativ alterat;
- infecţii fungice la nivelul gurii;
- creşterea incidenţei plăcii bacteriene, a cariilor dentare şi a afecţiunilor gingivale.