Muftiul Murat Yusuf s-a delimitat categoric de gestul consulului Turciei la Constanța și a contrazis și afirmațiile diplomatului turc, care spusese că participarea și susținerea unui discurs de către Abigail Rupp nu erau prevăzute în program.
„Ne pare rău de atitudinea pe care au avut-o reprezentanții statului turc. Evenimentul a fost organizat în România, iar noi avem relații bune cu SUA”, a declarat miercuri Murat Yusuf pentru Info Sud-Est .
„I-am cerut scuze doamnei Rupp, așa ceva nu se face. (...) Noi ne-am cerut scuze, dumneaei era pe lista vorbitorilor, evenimentul era organizat de Muftiat, ne pare rău de atitudinea pe care au avut-o reprezentanții statului turc, respectiv consulul și cei doi atașați pe servicii religioase”, a adăugat Murat Yusuf.
Șeful Cultului Musulman din România susține că lista de invitați și discursuri a fost făcută împreună, de ambele instituții, deci diplomații turci ar fi știut că Abigail Rupp urma să țină un discurs.
Adjunctul ambasadorului SUA la București, Abigail Rupp, a fost coborâtă de pe scenă de consulul Turciei la Constanța, în momentul în care se pregătea să rostească un discurs despre libertatea religioasă. Motivul invocat: discursul diplomatului american nu era în program.
Vezi scena în VIDEO-ul de mai jos!
Incident diplomatic la Constanța: Oficial american, respins de consulul Turciei. Reacția Ambasadei SUA
Incidentul diplomatic a avut loc la Constanța, în cadrul simpozionului „Săptămâna Nașterii Profetului Muhammed”, eveniment organizat de Muftiatul Cultului Musulman din România, în colaborare cu Atașatul pentru Servicii Religioase și Consulatul General al Republicii Turcia la Constanța.
Prezent la eveniment, adjunctul Ambasadei SUA s-a urcat pe scenă pentru a-și susține discursul, moment în care consulul Turciei la Constanța s-a apropiat și i-a spus că discursul nu este în program.
După câteva clipe de confuzie, diplomatul american a mulțumit sălii „pentru ospitalitate” și a coborât de pe scenă.
Reacția Ambasadei SUA la incidentul de la Constanța
Reprezentanții ambasadei SUA au transmis că „este regretabil faptul că reprezentanții Guvernului turc au obiectat în mod public față de rolul unui înalt reprezentant al SUA și l-au împiedicat să vorbească”.
La evenimentul de la Constanța a fost prezent și ministrul secretar de stat pentru Culte Victor Opaschi.
Reacția Consulatului Turciei la incidentul de la Constanța
„Potrivit Consulatului General al Republicii Turcia la Constanța și Biroului Atașatului pe Servicii de Religie, participarea la acțiunea prilejuită de Săptămâna Nașterii Profetului și susținerea unui discurs de către un reprezentant al Ambasadei SUA la București nu erau prevăzute. Din acest motiv, consulul general al Republicii Turcia la Constanța, dl. Turan, i-a explicat politicos situația reprezentantei Ambasadei SUA la București, a rugat-o să fie înțelegătoare și să nu își susțină discursul. Reprezentanta Ambasadei SUA la București a înțeles situația, nu și-a susținut discursul și a coborât de pe scenă, iar domnul consul general i-a mulțumit pentru înțelegere”, au declarat reprezentanții Consulatului general al Republicii Turcia la Constanța.
Sursă Foto: Facebook/Dobrogea TV