La români, sărbătoarea celor 40 de Sfinți este prilejul multor obiceiuri frumoase, creștine. Pentru ca recolta să fie îmbelșugată, țăranii au obiceiul să scoată afară plugul, peste care aruncă un ou, semn al rodirii.
Munteneşti sau moldoveneşti? Care MUCENICI sunt mai sănătoşi şi mai buni
În multe sate ale țării se adună în mijlocul curții gunoiul din ogradă și din casă, i se dă foc, iar tinerii sar peste el, ca să fie feriți de rele și de boli tot anul. Cenușa este pe urmă presărată în jurul copacilor și în grădină.
În unele părți ale Moldovei, și mai ales ale Munteniei există obiceiul ca oamenii și mai ales copiii să iasă în ziua celor 40 de Sfinți și să bată cu botele sau cu maiul în pământ ca să intre gerul și să iasă căldura.
Câte pahare de vin trebuie să bea bărbaţii pe 9 martie: 44 sau 40? Iată ce spune tradiţia
În Bucovina, oamenii și în special tinerii fac câte o matanie pentru fiecare sfânt, sau, după cum spun unii, chiar câte 40 de mătănii pentru fiecare sfânt. Tot în Bucovina există obiceiul ca în ziua de 9 martie bărbații să meargă la pescuit. Cel ce va prinde patruzeci de pești și va reuși să înghită unul viu va avea noroc tot anul la prins peste. Tot din acest motiv se zice că în ziua celor 40 de Sfinți e bine nu numai să prinzi, ci chiar să fierbi și să mănînci 40 de peștișori sau chitici.
Tradiţia celor 40 sau 44 de pahare de vin: În această zi se obişnuieşte ca bărbaţii să încerce să bea 40 sau 44 de pahare de vin. Se spune că cine reuşeşte să ducă la bun sfârşit acest obicei, va fi sănătos tot anul. De altfel, atât adulţii, cât şi copiii, trebuie să guste atât din mucenici, cât şi un pic de vin, simbol al sângelului sfinţilor sacrificaţi.