Motivul: ministrul se teme că va pierde şi funcţia universitară.
"Cariera sa politică e aproape de final. Scopul lui Toader e să mai obţină un mandat de rector, deci să mai stea patru ani într-o funcţie bine plătită. Aşadar, va face tot posibilul să iasă din Guvern ca victimă. Zilele sale în Executiv sunt numărate, însă şansele să rămână rector sunt destul de mari. Toader e un profesor influent în Universitatea din Iaşi", susţin surse politice, pentru adevarul.ro.
Tudorel Toader a fost ales rector în februarie 2016, însă, un an mai târziu, s-a autosuspendat din funcţie, fiind numit de PSD ministru al Justiţiei în Guvernul Grindeanu. Toader l-a înlocuit la acea vreme pe Florin Iordache, autorul celebrei OUG 13, care a scos în stradă sute de mii de oameni.
"Tudorel Toader nu se compară totuşi cu Florin Iordache. Ştie că o asemenea ordonanţă l-ar compromite definitiv", susţin sursele citate.
În februarie 2020, vor avea loc noi alegeri pentru funcţia de rector al Universităţii din Iaşi, însă campania internă va începe încă din toamnă, iar Tudorel Toader înregistrează deja deficit de imagine.