Departamentul de Poliție din Elgin, Texas, a anunțat că Pedro Tello Rodriguez Jr., în vârstă de 25 de ani, a fost arestat în urma incidentului de marți noaptea.
Polițiștii care au intervenit la apelul de urgență la numărul 991 au găsit două persoane împușcate într-un vehicul, conform comunicatului de presă emis de poliție., citat de CNN.
Una dintre victime a suferit răni grave și a fost transportată cu elicopterul la spital, în timp ce cealaltă a fost tratată la fața locului. Conform sursei citate, tânăra rănită ușor a explicat că a coborât din mașina unei prietene și a deschis ușa unui vehicul pe care credea că îi aparține. Însă, înăuntru se afla un bărbat.
„L-am văzut ieșind pe ușa pasagerului și am lăsat geamul în jos și încercam să-mi cer scuze”, a spus Heather Roth, printre lacrimi.
„A ridicat mâinile, apoi a scos o armă și a început să tragă în noi,” a mai povestit tânăra.
Potrivit poliției, managerul supermarketului a fost martor la incident. De asemenea, forțele de ordine au analizat înregistrările de pe camerele de supraveghere amplasate în parcare, astfel că au reușit să identifice numărul de înmatriculare al mașinii suspectului și l-au găsit mai târziu acasă.
„Detectivii din Elgin l-au contactat pe Pedro Tello la reședința lui. Purta încă îmbrăcămintea în care fusese văzut pe camerele de supraveghere”, se arată în declarația poliției.
Acesta este al treilea caz de acest fel petrecut în doar o săptămână în SUA.