Cu toate că unele culturi favorizează mâna stângă, iar altele mâna dreaptă, al patrulea deget este aproape întotdeauna degetul ales pentru purtarea verighetei. Romanii antici credeau că vena degetului al patrulea sau „inelarul“ mâinii stângi conduce direct la inimă. Ei au numit-o „vena dragostei“. Pentru a pune acest lucru în perspectivă istorică, Imperiul Roman a început încă din 750 î.Hr. să cultive această tradiţie.
Purtarea verighetei este un obicei important, fiind un simbol al căsătoriei. Gestul semnifică faptul că mariajul s-a născut din iubire. O altă teorie ar fi cea că mirele trebuie să facă dovada suportului financiar faţă de mireasă prin dăruirea unui inel preţios, femeia având atribuţia de a păstra averea familiei. Primele verighete durabile erau confecţionate din fier, ca soluţie de înlocuire a verighetelor realizate din ierburi vegetale în Egiptul Antic. Mâna stângă este considerată a fi o „mână a inimii“, fiind de aceeaşi parte a inimii, nepermiţând purtătorului să işi piardă dragostea pentru partener, conform ziaruldeiasi.ro.
Verigheta este de obicei plasată pe al patrulea deget de la mâna stângă în cele mai multe tradiţii occidentale, excepţie făcând unele ţări precum Austria şi Polonia, unde verigheta este purtată pe mâna dreaptă. În India, inelul de nuntă este plasat pe mâna dreaptă mai mult ca semn de bun augur. Purtarea verighetei pe al patrulea deget este o normă culturală care arată că o anumită persoană este căsătorită. Acesta este considerat un simbol al iubirii partenerilor, angajamentul faţă de soţii lor şi dovada jurămintelor de căsătorie. În Biblie, verigheta apare sub denumirea de „inel cu sigiliu“.
