Stormy Daniels a afirmat că a fost vizată în mod special de poliţie şi a fost arestată într-un club din Ohio.
Suma urmează să fie aprobată de consiliul local, dar "toate părţile au convenit că o înţelegere în valoare de 450.000 de dolari este corectă, date fiind faptele şi împrejurările în care s-au petrecut”, a arătat purtătoarea de cuvânt a avocatului care a reprezentat municipalitatea.
Daniels a declarat că este mulţumită de înţelegere şi că procesul intentat nu avea ca obiect obţinerea unei sume de bani.
”Sunt mândră de felul în care municipalitatea din Columbus a ieşit în faţă şi şi-a asumat responsabilitatea să schimbe ceva şi să-i tragă la răspundere pe poliţiştii responsabili”, a spus actriţa.
Daniels, pe numele real Stephanie Clifford, a fost acuzată de trei contravenţii privind atingerea unui client la Sirens Gentlemen's Club.
Acuzaţiile au fost retrase 12 ore mai târziu. Legea privind interdicţia atingerii nu se aplica în cazul lui Daniels deoarece aceasta nu era o angajată obişnuită a clubului. Legea stipulează faptul că oricărui angajat care apare dezbrăcat sau semi-dezbrăcat în mod regulat într-un ”local cu profil sexual” îi este interzis să atingă clienţii cu excepţia cazului în care aceştia îi sunt rude”.
Daniels a dat în judecată mai mulţi agenţi de la secţia Moravuri a Departamentului de Poliţie din Columbus, reclamând încălcarea drepturilor civile. Reclamaţia arăta că vedeta a fost vizată de poliţiştii care erau susţinători ai preşedintelui Trump şi au pus la cale arestarea ei ca răspuns la faptul că dezvăluirile privind relaţia cu politicianul i-a afectat acestuia imaginea.
Cu câteva luni înaintea arestării, Daniels afirmase că a avut o relaţie sexuală cu Trump în 2006 şi că a primit 130.000 de dolari printr-o companie înfiinţată de avocatul politicianului pentru a păstra tăcerea înaintea alegerilor din 2016.
Patru poliţişti au fost acuzaţi iniţial, municipalitatea devenind parte în proces după ce Daniels a afirmat că i-au fost încălcate drepturile constituţionale.
Poliţia a anunţat în luna august că cinci oameni ai legii vor primi sancţiuni disciplinare pentru incident. Poliţiştii riscă degradarea, suspendarea şi chiar concedierea, arată un comunicat al departamentului.
Sursa: mediafax.ro