Potrivit motivării, „judecătorul reține – în contextul derulării evenimentelor, astfel cum au fost expuse – că inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și, deși nu l-a urmărit, a acceptat producerea unei coliziuni cu participanții la trafic”, a anunțat Realitatea PLUS.
În ceea ce priveşte circumstanțele factuale, „judecătorul de drepturi şi libertăţi are în vedere gravitatea deosebită a infracţiunilor reţinute a fi fost săvârşite de către inculpat, astfel cum au fost mai sus descrise şi detaliate, având în vedere natura şi importanţa deosebită a valorilor sociale lezate prin săvârşirea infracţiunii (inculpatul ar fi comis cea mai gravă infracţiune contra vieţii -cea de omor, precum și o infracțiune gravă contra siguranței circulației pe drumurile publice). De asemenea, judecătorul are în vedere modul şi circumstanţele de comitere ale acestora”, mai scrie în motivare.
„Modul și circumstanțele de comitere a faptelor conduc la concluzia unui profund dispreț al inculpatului față de viața persoanelor –participante la trafic –prin ignorarea tuturor dispozițiile legale care stabilesc regimul de viteză pentru vehiculele care circulă pe drumurile publice. De altfel, judecătorul reține, astfel cum se va arăta mai jos, că ignorarea dispozițiilor legale care stabilesc un anumit regim de viteză pe drumurile publice nu a fost un comportament izolat al inculpatului”, observă judecătorii.
„În ceea ce privește circumstanțele personale ale inculpatului (...) judecătorul reține că este o persoană tânără, integrată social, fără antecedente penale, însă este consumator de ...şi a dat dovadă de un comportament imprevizibil, conducând un autoturism care dezvoltă o putere foarte mare (...), cu o viteză excesivă, sub influența băuturilor ..., împrejurări din care rezultăatitudinea acestuia de ignorare cu desăvârşire a normelor legale, un mare grad de indiferenţă şi o totală lipsă de respect faţă valorile sociale protejate, dar şi faţă de repercusiunile legale ale faptelor acestuia”, se mai spune în motivarea decizie ide arestare.
Săptămâna trecută, fiul fostului șef al Ligii Profesioniste de Fotbal a primit mandat de arestare în lipsă, pentru 30 de zile în dosarul în care acesta este acuzat de omor şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.
Mario Iorgulescu, mandat de ARESTARE în lipsă! Încep procedurile de aducere în țară
Au început procedurile de aducere în țară, existând informații că acesta s-ar afla în Italia.
Decizia vine după ce Iorgulescu Jr a reușit să scape, în primă fază, de mandat. În data de 5 martie, Tribunalul Bucureşti a admis propunerea procurorilor de emitere a unui mandat de arestare în lipsă pentru Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu fiind internat în prezent la o clinică din Italia. La puţin timp, Mario Iorgulescu a fost dat în urmărire internaţională de către Poliţia Română.
Avocaţii lui Mario Iorgulescu au contestat decizia şi au avut câştig de cauză la Curtea de Apel Bucureşti. Instanţa a anulat decizia tribunalului şi a dispus ca cererea procurorilor să se rejudece.
În septembrie 2019, Mario Iorgulescu a produs un grav accident auto, fiind sub influenţa alcoolului şi a consumului de cocaină.
Procurorii notează că, la data de 8 septembrie 2019, pe fondul unei crize de gelozie şi într-o stare de furie, având o alcoolemie de 1,96 g/l şi fiind sub influenţa cocainei, intenţionând să se deplaseze din satul Gulia, comuna Tărtăşeşti, spre un club din Parcul Herăstrău, Mario Iorgulescu a condus un autoturism marca Aston Martin model DBS, cu o viteză ce depăşea cu mult viteza legală de 50 km/h în localitate, şi a pătruns pe culoarea roşie a semaforului cu viteza de 145 km/h în intersecţia dintre Şos. Chitilei şi str. Teodor Neagoe.
Anchetatorii au spus faptul că Mario Iorgulescu a accelerat până la 162 de km/h, în momentul în care a trecut de un alt vehicul care circula cu viteză redusă pe banda I, după care a urcat maşina cu partea stângă pe un scuar, apăsând la maximum pedala de acceleraţie, la un vehicul echipat cu un motor ce dezvoltă 700 de cai putere, şi a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală, la viteza de 143 km/h, cu un autoturism marca Audi, condus de un bărbat, care a decedat pe loc. Conform procurorilor, din momentul în care a pătruns în intersecţie pe culoarea roşie a semaforului, Mario Iorgulescu nu a acţionat frâna, iar în momentul coliziunii pedala de acceleraţie era apăsată la maximum.