Anunțul a fost făcut după ce executivul a aprobat, vineri, 31 iulie, reinițierea acestor negocieri. Ne reamintim că, la sesizarea deputaților din opoziția parlamentară, Curtea Constituțională a declarat ilegal acordul semnat de Republica Moldova și Federația Rusă cu privire la contractarea unui credit de 200 de milioane de euro. În urma unei înțelegeri dintre președintele Igor Dodon și omologul său rus, Vladimir Putin, părțile au decis renegocierea contractului de credit.