Crăciunul vine mai repede în Parlamentul României. Deputații își fac cadou de sărbători o mașină de numărat bani și 59 de autoturisme. Aceste mașini trebuie livrate până la data de 20 decembrie ca să nu lipsească de sărbători, anunță Realitatea PLUS.
Reprezentanții Camerei Deputaților susțin că este nevoie de autoturisme noi după ce peste 20 de mașini din parcul auto au fost deja scoase din circulație pentru că erau prea vechi. În acest moment, în parcul auto sunt 150 autovehicule și două remorci, restul autovehiculelor fiind scoase din circulație deoarece durata de viață a fost îndeplinită.
Mai mult, deputații mai spun că peste jumătate din cele rămase trebuie scoase și ele din circulație pentru că „nu mai satisfac nevoile instituției și este nevoie de o întinerire a parcului auto”.
Dintre cele rămase, peste 50% sunt prea vechi, motiv pentru care este nevoie de întinerirea parcului auto pentru a satisface nevoile instituției. Așa se justifică achiziția în licitație.
Astfel că deputații au decis să achiziționeze 59 de autoturisme noi, dar și o mașină de numărat banii. Autoturismele vor fi livrate până pe 20 decembrie, înainte de sărbătoarea Crăciunului și de Revelion.
Toate cele 59 de mașini noi vor costa peste 4 milioane de lei. Dintre aceste autoturisme, 4 sunt de protocol și costă fiecare nu mai puțîn de 33.000 de euro. Pentru celelalte 55 se plătesc 4,23 milioane de lei. Contractele de achiziții au fost semnate în luna mai din acest an.
Nu sunt însă singurele cadouri pe care și le fac parlamentarii în această perioadă, în care românii abia mai fac față scumpirilor pe bandă rulantă, în plină criză. Deputații mai cumpără și o mașină de numărat bani, tot înainte de Crăciun.