Mormântul lui Costin Mărculescu este plin de buruieni. Prietenii nelipsiți de la cele mai senzaționale chefuri din showbiz l-au uitat. Un fan al actorului cunoscut pentru rolul din celebrul film ”Liceenii” a fost să îi aprindă o lumânare și s-a întristat de ceea ce a găsit acolo.
Costin Mărculescu a murit în urmă cu patru ani, la doar 51 de ani, după ce a făcut infarct. Trupul neînsuflețit al actorului zăcea fără suflare în cada din propria locuință și a fost găsit la câteva zile de la deces, după ce un vecin a sunat la 112.
Ultimii ani din viața lui Costin Mărculescu au fost dramatici. Artistul ajunsese la sapă de lemn și fusese părăsit de prieteni. Costin Mărculescu era măcinat de faptul că luni de zile nu a primit nici măcar un telefon de la cei care erau nelipsiți de la petrecerile pentru care el cheltuia cândva zeci de mii de euro.