Trovanții sunt numiți, popular, ''pietre vii'', datorită uneia dintre multele legende, care spune că aceștia își pot schimba locul. O altă legendă spune că din străbuni se cunoaște faptul că aceste "pietre vii" aduc spor în casă și noroc. Localnicii cred cu tărie, adevărat sau nu, că după ploaie apar mici pietricele, mici trovanți, care în timp vor înghiți nisip și se vor face mari, se menționează pe site-ul www.dinbuzau.ro.
Multă vreme, "pietrele vii" au fost considerate fosile de plante sau de animale, dar li s-a atribuit, de asemenea, și o proveniență de origine extraterestră.
În România, trovanții pot fi văzuți în județul Vâlcea, unde există, în comuna Costești, un Muzeu al Trovanților în aer liber, aflat în patrimoniul UNESCO, pe Dealul Feleacului, lângă Cluj, lângă Sibiu, în Cașolț, în Hunedoara, dar și în județele Bacău, Suceava și altele, potrivit site-ului www.worldwideromania.com. Totodată, în funcție de zonă, trovanții sunt cunoscuți sub diferite denumiri, precum bibiloi, bălătruci sau dorobanți, pietre mergătoare etc.