Vasile Cepoi a declarat, joi, la Cluj-Napoca, la o conferinţă internaţională, că s-au pregătit toate chestionarele care vor fi trimise la spitale, iar acestea urmează să transmită la ANMCS informaţii necesare pentru calcularea indicatorilor de monitorizare, transmite corespondentul Mediafax.
"A apărut zilele trecute ordinul, iar săptămâna viitoare va începe procesul de monitorizare a spitalelor acreditate, am pregătit toate chestionarele şi le trimitem la spitale. Iar spitalele urmează să ne transmită, cu o anumită periodicitate, informaţii de care avem nevoie ca să calculăm indicatorii de monitorizare. Dacă indicatorii ne relevă că evoluţia nu e cea dorită, facem aceste controale inopinate şi reevaluăm acreditarea spitalului. Controalele inopinate vor apărea atunci când tendinţa indicatorilor raportaţi ne arată că acolo este o problemă. O raportare care nu este credibilă va genera un astfel de control”, a spus Cepoi.
Potrivit acestuia, metodologia de monitorizare a spitalelor acreditate are două scopuri, pentru a se vedea dacă există preocupare în rândul spitalelor în ceea ce priveşte îmbunătăţirea activităţii şi asigurarea siguranţei pacientului, dar şi pentru a se corecta deficienţele de măsurarea a calităţii constatate în primul ciclu de acreditare.
Acreditatea nu este un scop în sine, ci este o dovadă că, la un moment dat, spitalele îndeplinesc condiţiile ca să facă ceea ce spun că fac, adică au ce le trebuie, dotări, personal, resurse. Certificatul de acreditare nu confirmă faptul că personalul medical din unitatea respectivă face corect ceea ce face. Am introdus acest proces de monitorizare prin care încercăm să identificăm care este tendinţa de evoluţie a procesului de management a calităţii”, a explicat preşedintele ANMCS.
Potrivit lui Vasile Cepoi, la nivel naţional sunt 429 de spitale acreditate din 433, nivelul de conformitate de 85% fiind înregistrat la 70% dintre unităţi, ceea ce înseamnă un nivel înalt de conformitate, în condiţiile în care nu a existat o pregătire prealabilă a spitalelor pentru împlementarea unui sistem de calitate.
Vasile Cepoi a participat, joi, la Cluj-Napoca la conferinţa internaţională “Sigmed – viziuni ale managementului calităţii – siguranţa pacientului – gestionarea riscurilor clinice”. La manifestare sunt prezenţi peste 200 de persoane – medici, reprezentanţi ai unor instituţii medicale.