„Cred că am înţeles cu toţii că şcoala românească trebuie să formeze ceea ce promite şi anume elevi care să fie garanţia unui viitor mai bun al acestei naţii. (...) Planurile-cadru trebuie să pună un semn de egalitate între profilul absolvenţilor noştri şi nevoile viitoare ale societăţii în care trăim", a spus Anisie, în cadrul unei dezbateri organizată de comisiile de Educaţie ale Parlamentului.
În opinia sa, planurile cadru pentru învăţământul preuniversitar nu ar trebui gândite pe termen scurt.
„Planurile cadru pentru învăţământul preuniversitar nu ar trebui gândite pe termen scurt, ci dimpotrivă, în conceperea lor ar trebui să se ţină cont de răspunsurile la câteva întrebări. Şi anume: cum vrem să arate societatea în care dorim să trăim? Ce competenţe îi sunt necesare absolventului de învăţământ preuniversitar pentru a se integra şi a contribui într-o astfel de societate, care sunt acele discipline care îl pregătesc cel mai bine pe elev pentru a contribui la dezvoltarea societăţii pe care ne-o dorim şi nu în ultimul rând ce ar trebui să înveţe în cadrul fiecărei discipline, absolventul să îşi definească sau să îşi dezvolte un profil profesional, un parcurs profesional şi educaţional”, a arătat Anisie, relatează Agerpres.
Monica Anisie a spus că realizarea planurilor cadru este „strict” atributul specialiştilor.
Comentariile vin la o săptămână după criticile aduse de actualul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, planurilor-cadru elaborate în timpul mandatului său, anul trecut.