Autoritățile de la Ulaanbaatar s-au văzut nevoite să explice jurnaliștilor străini decizia de a ignora cerințele Curții Penale Internaționale, și anume de a-l aresta pe liderul de la Kremlin.
„Ne cerem scuze tuturor, mâinile noastre sunt cam legate”- a fost mesajul Guvernului mongol după ce Vladimir Putin și-a desfășurat nestingherit vizita prin Mongolia și s-a întâlnit cu diverși oficiali din această țară.
Un purtător de cuvânt al Guvernului de la Ulaanbaatar a declarat pentru Politico că țara este dependentă energetic, fapt care complică punerea în aplicare a mandatului de arestare emis pe numele președintelui rus Vladimir Putin.
„Mongolia importă 95% din produsele sale petroliere și peste 20% din energia electrică din vecinătatea noastră imediată, care au suferit anterior întreruperi din motive tehnice. Această aprovizionare este esențială pentru a asigura existența noastră și a poporului nostru”, a spus purtătorul de cuvânt.
„Mongolia a păstrat întotdeauna o politică de neutralitate în toate relațiile sale diplomatice, după cum s-a putut vedea în declarațiile noastre de până acum”, a mai precizat purtătorul de cuvânt.
Țara asiatică, cu o populație de 3,3 milioane de locuitori, nu are acces la mare și se situează între Rusia și China. În încercarea de a evita dependența de cele două mari superputeri, Mongolia a optat pentru o abordare diplomatică.
Vladimir Putin a fost primit în Mongolia cu cele mai înalte onoruri, în loc de cătușe
Președintele rus Vladimir Putin a avut parte de o primire triumfală în Mongloia, într-o vizită oficială care este privită și ca un gest evident de sfidare a comunității internațoanele. Liderul rus ar fi trebuit reținut în momentul în care intra pe teritoriul mongol, pentru că țara este membră a Curții Penale Internaționale (CPI), intituție care a emis mandatul de arestare pe numele lui Putin.
Vladimir Putin s-a întâlnit marți cu omologul său mongol Ukhnaa Khurelsukh în cadrul unei ceremonii de primire fastuoase în piața centrală din Ulan Bator, potrivit imaginilor furnizate de presa oficială rusă.
Curtea Penală Internaţională şi autorităţile ucrainene au îndemnat Mongolia să-l aresteze pe Vladimir Putin, vizat de acest mandat pentru suspiciune de deportare ilegală a unor copii ucraineni în Rusia.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat cu toate acestea, săptămâna trecută, că preşedinţia rusă "nu are nicio îngrijorare" în legătură cu aceasta. "Desigur, toate aspectele vizitei au fost pregătite în mod minuţios", a adăugat Peskov.
La fel ca alte state părţi ale Statutului de la Roma care a fondat CPI, Mongolia "are obligaţia de a coopera" cu aceasta, declarase un purtător al acestei jurisdicţii, Fadi el-Abdallah.
Atunci când o ţară membră nu îşi îndeplineşte obligaţiile faţă de CPI, aceasta din urmă poate sesiza Adunarea statelor părţi care se reuneşte o dată pe an, dar ale căror eventuale sancţiuni se limitează strict la un avertisment verbal.