În înregistrare se observă un elicopter de atac Mi-35M care zboară extrem de jos, aproape de sol, tocmai în încercarea de a face cât mai dificilă detectarea și interceptarea sa de către sistemele antiaeriene. Elicopterul este lovit în plin de o rachetă și se prăbușește pe un câmp după câteva secunde.
#Ukraine: Excellent footage of this Russian Mi-35M taken down today by a MANPADS at very low level.
— 🇺🇦 Ukraine Weapons Tracker (@UAWeapons) June 16, 2022
Conflicting locations & missile ID are given by different sources: either way this is among the most clear shootdown footage yet & shows the danger that wide MANPADS usage poses. https://t.co/8m4e7P5fEz pic.twitter.com/yrANRfS7TV
Într-o altă înregistrare, publicată pe contul de Facebook al Statului Major al armatei ucrainene, filmată în același loc, cu circa un minut înainte de doborârea aparatului Federației Ruse, se observă un elicopter rus care a reușit să părăsească zona, în timp ce lansează rachete luminoase, cunoscute sub numele de „capcane termice”, care au scopul de a deruta senzorii infraroșii ai rachetelor antiaeriene.
Al doilea elicopter continuă să zboare aproape de sol, dar este lovit de o rachetă antiaeriană și distrus.