Noile benzinării sunt situate în județele Constanța, Ilfov, Suceava, Timiș, Hunedoara, Iași și Bihor, se arată într-un comunicat remis REALITATEA.NET.
„Suntem hotărâți să ne continuăm politica de investiții, în funcție de oportunitățile de piață, pentru a ne extinde prezența și a oferi carburanți de calitate clienților locali, dar și celor care vor să beneficieze de avantajele unei rețele regionale puternice. De la începutul acestui an, am deschis 11 benzinării în România. Extinderea în țară și în regiune sunt importante pentru clienți, care acum au acces la mai multe unități ale aceleiași rețele internaționale", a declarat Kinga Daradics, CEO & Country Chairman al MOL România.
Cele 7 noi benzinării sunt localizate în Cernavodă, Rădăuţi, Miroslava, Brad, Timişoara şi Ilfov.
Grupul MOL operează o rețea de peste 1.700 de benzinării în regiunea Europei Centrale și de Est. Clienții persoane juridice, care utilizează carduri de carburant MOL Gold, au acces în toată rețeaua la o gamă largă de servicii, pe lângă achizițiile de carburanți, precum recuperarea TVA și a accizei sau asistență tehnică 24/24.
Persoanele fizice au la dispoziție sistemul dedicat clienților loiali, denumit MultiBonus, prin care punctele acumulate pot fi transformate în achiziții de produse sau servicii sau folosite în cazul unor promoții speciale.