Dacă vă gândiţi că tipele de fitze din vremea de azi sunt cele mai sofisticate, greşiţi amarnic. Pe vremuri, în anii secolului XIX, în Bucureşti erau la mare modă blănurile, pălăriile şi bijuterii extravagante, port-ţigaretul şi machiajul strident.
Piţipoancele din Bucureştiul acelor vremuri erau poreclite de marele Caragiale drept moftangeoaice.
„De fiecare dată când iese la plimbare pe străzile Bucureştiului, (piţipoanca – n.r.) îşi asortează mătasea de la trăsură cu pălăria sau cu hainele pe care le poartă. Uneori îl pune pe vizitiu să se îmbrace în aceeaşi culoare pe care o are “, scria I.L. Caragiale în „Moftul român”.
La fel ca şi acum, şi în Bucureştiul de altădată “piţipoancele” flirtau cu bărbaţii, arătându-şi „potenţialul”.
“Poftită ori nepoftită, ea trebuie să se afle la toate balurile de rigoare, ale curţii, ale societăţilor, ale lumii mari, la reprezentaţiile prime, extraordinare sau de gală”, scrie Caragiale. “Când e vorba de lista „victimelor“ ei, moftangioaica română uită şirul, numele şi datele; are însă în privinţa aceasta despre amicele ei o memorie prodigioasă”
Sursa: showbizreport.ro