Miercuri, înainte de ieşirea acestuia din tură, colegii au observat că bărbatul lipseşte şi au început să îl caute. A fost găsit mort, la o distanţă de aproximativ doi kilometri de ieşirea din Mina Băiţa.
"Acest eveniment s-a petrecut în timpul orelor de program. În timp ce echipa era în subteran, persoana respectivă, din primele constatări, a părăsit subteranul şi suicidul a avut loc la o distanţă apreciabilă de locul pe unde se ieşea din mină, pe o cale mai puţin accesibilă (...) Până în prezent nu se cunoaşte concret nici provenienţa acelor capse sau a altor materiale care au fost folosite de bărbat", a declarat, joi, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al Parchetului Judecătoriei Beiuş, Adriana Ardelean.
Bărbatul lucra la Mina Băiţa de 20 de ani, el neavând familie.
Potrivit unor cunoştinţe, înainte de a recurge la acest gest extrem, minerul ar fi consumat băuturi alcoolice şi a ales să pună capsa în gură, după care a detonat-o.