WhatsApp a anunţat că va aduce modificări politicilor de intimitate. Asta după ce compania a fost amendată în Europa cu 225 de milioane de euro pentru încălcarea normelor GDPR.
Subdivizia Meta a anunţat deja că face apel împotriva deciziei, însă, în acelaşi timp, va rescrie cel puţin o parte a politicilor de intimitate, pentru a evita viitoare alte litigii.
WhatsApp spune că modificările pe care le face nu reprezintă decât detalierea operaţiunilor existente şi că acestea nu aduc niciun fel de schimbări în modul în care sunt gestionate datele sau a felului în care utilizatorii folosesc aplicaţia.
Această ultimă menţiune este importantă pentru utilizatorii care s-ar teme că Meta încearcă, din nou, “ceva necurat”. Este bine ştiut scandalul de la începutul anului, declanşat tot de o schimbare o politicilor WhatsApp, care a făcut ca zeci de milioane de utilizatori să înceapă să folosească Telegram şi Signal.
Noua politică intră în vigoare imediat în Europa, însă nu este necesar un nou acord din partea utilizatorilor.