”Experiența în materia eliberării pașapoartelor simple electronice relevă nevoia crescută a cetățenilor de a recepționa/primi aceste documente de călătorie, prin intermediul serviciilor de curierat nu numai la adresa de domiciliu sau de reședință din țară, ci la orice adresă de pe teritoriul României”, se arată în nota de fundamentare a proiectului.
Expedierea pașaportului, prin servicii de curierat, la adresa din străinătate la care titularul ori persoana care a formulat cererea solicită să îi fie expediat, este deja reglementată.
”S-a conturat posibilitatea implementării la nivelul sistemului național informatic de evidență a pașapoartelor simple a unei adrese de pe teritoriul României, alta decât domiciliul sau reședința persoanei astfel încât acest serviciu să fie accesibil unui număr cât mai mare de cetățeni, conform opțiunii acestora”, potrivit sursei citate.
În scopul simplificării activității de eliberare a pașapoartelor simple electronice românești estimând că serviciul de expediție la orice adresă din România indicată va fi accesat de majoritatea solicitanților acestui document de călătorie s-a agreat, ca, în contul sumei plătite cu titlu de contravaloare a pașaportului (respectiv a blanchetei acestuia), să fie realizată și expedierea prin servicii de curierat.
Implementarea acestei soluții ar conduce la descongestionarea ghișeelor de eliberare a pașapoartelor din cadrul serviciilor publice comunitare de pașapoarte.
În funcție de opțiunea exprimată, pașaportul simplu electronic poate fi expediat, prin servicii de curierat:
a) pe teritoriul României, la domiciliul sau la reședința titularului/persoanei care a formulat cererea ori la o altă adresă din țară indicată de acesta/aceasta;
b) la adresa din străinătate indicată de titular/persoana care a formulat cererea cu suportarea de către acesta/aceasta a cheltuieililor de expediție.
Expedierea pașaportului simplu electronic, prin servicii de curierat, la orice adresă de pe teritoriul României indicată de titular/persoana care a formulat cererea, alta decât cea de domiciliu/reședință se operaționalizează de la data asigurării condițiilor tehnice necesare, dar nu mai târziu de 01.01.2025.