PSD ar fi fost convins să renunţe la taxa de 3% pe cifra de afaceri pentru producătorii de energie termică, inclusiv pentru centralele care funcţionează în cogenerare, au declarat surse din cadrul ALDE citate de Economica.net.
Discuţia a avut loc înainte ca Ordonanţa să intre astăzi în Guvern, iar cei de la PSD au fost convinşi să accepte acest lucru după ce li s-a atras atenţia că această taxă ar urma să fie plătită inclusiv de Elcen Bucureşti, care este în insolvenţă.
Acestea au confirmat şi informaţiile apărute încă de joi, potrivit cărora taxa de 3% pe cifra de afaceri a companiilor din energie a fost redusă la 2%.
În forma iniţială a Ordonanţei se prevedea "Contribuţia bănească percepută de la operatorii economici care desfăşoară activităţi în domeniul energiei electrice şi termice este egală cu 3% din cifra de afaceri realizată de aceștia".
O altă modificare care va fi adusă Ordonanţei înainte să intre în Guvern ar putea fi relaxarea prevederii referitoare la îngheţarea preţurilor la gaze. Aceasta ar urma să se aplice doar pentru producţia internă onshore, caz în care PSD va lovi cel mai mult în compania statului roman, Romgaz, şi nu în Petrom, controlată de OMV, care extrage 20% din producţie din Marea Neagră.